Când pietrele se mișcă: Metafora credințelor care ne transformă

Credințele limitative ca o metaforă

Numai simplul fapt că unor credințe li se spune că sunt limitative, deja ar trebui să ne pună serios pe gânduri, sau pe… acțiune.

Eu cred despre mine că am murit de două ori deja în viața asta, și spun asta pentru că am murit efectiv pe dinăuntru, am ars tot, și am reconstruit de la zero, alegând din cenușă cărămizile care pot fi refolosite cărora le-am dat un design nou și cărămizile mult prea degradate pe care le-am lăsat în urmă.
Îmi imaginez credințele limitative ca pe niște pietre din albia unui râu. Ele stau acolo în timp ce apa râului își vede de treabă și curge, iar uneori, datorită unor factori externi, furtuni, mișcări de sol, sau intervenție umană (oo daaa), pietrele încep să o ia și ele la vale. Ciudat cum nu o iau înapoi niciodată, nu?

Când o piatră din acest râu intră în mișcare deja schimbă tot din locul în care a fost, și lasă un gol; așa și noi oamenii începem să ne punem întrebări: dar cum a ajuns piatra aceea acolo, și de ce a stat atât de mult într-un loc, dar oare nu puteam să o mut eu mai devreme?
Și asemenea unor pietre, credințele noastre se pun în mișcare, și merg odată cu debitul apei până ajung într-un râu mai mare, poate chiar un fluviu. Acolo bineînțeles sunt mult mai multe pietre și fiecare dintre ele are un rost și o poveste unică.
Apoi piatra se stabilizează și în acest fluviu și ia aminte la ce fac celelalte pietre.
Credințele aș spune, sunt toate limitative, în sensul că sunt precum o imagine 2D, deoarece noi le dăm sensul pe care ele îl poartă, imediat ce decizi să le privești în 3D capătă un nou sens, dar și acela e limitat până îi faci upgrade.

Fiecare are rolul ei și nu e cazul ca ne blamăm sau să ne învinovățim, însă spre binele nostru este să ne întrebăm constant “cum am ajuns eu aici” și “ce cred eu acum despre asta”. Iar dacă răspunsul nu ne place, atunci precum o piatră din râu, o luăm și o mutăm mai departe, îi dăm alt sens, sau o scoatem cu totul din râu și o lăsăm pe margine.
Astăzi, nu cunosc altă metaforă mai potrivită decât aceasta, dar pe măsură ce voi cerceta și muta pietre din râul meu, voi veni cu o variantă actualizată 😊.